Data: 16/05/2014
Cum primim mereu feedback despre Şcoala de Cuvinte pe pagina noastră de Facebook, ne-am gândit că v-ar fi util să îl puteţi găsi şi aici, pe site-ul nostru. • “Înainte să împlinesc 13 ani citisem, cred, 10 cărţi în total. Apoi am întâlnit-o pe ea (“profa de română” din liceu) şi lectura a devenit cel mai mare hobby şi am înţeles că nu trebuie să învăţ comentarii pe dinafară. Acum Delia-Monica Georgescu a lansat un proiect prin care îi învaţă pe copii acelaşi lucru prin ateliere de lectură critică şi redactare – un proiect superb Şcoala de Cuvinte” (Raluca Georgescu) • “Am fost plăcut surprinsă, când, după doar câteva ore petrecute la Şcoala de cuvinte, băiatul meu a început din proprie iniţiativă să citească, iar după întâlnirea de luni, cuvintele lui erau la superlativ, întâlnirea a fost nemaipomenită, iar dorinţa lui era ca doamna profesoară Monica Georgescu, iniţiatoarea acestei întâlniri, să fie şi profesoara lui la şcoală! Mulţumim mult şi vom veni cu mult drag, în continuare!” (Georgiana Nicolae) • “Felicitări pentru iniţiativă şi la cât mai mulţi cursanţi! Vă recomand cu drag şi încredere tuturor prietenilor!” (Angela Şindeli) • “În viaţă cred că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, acel lucru se întâmplă. Dorinţa mea secretă era ca Iris, fetiţa mea de 10 ani, să moştenească de la mine plăcerea cititului. Indiferent cât de mult am încercat să îi explic, povestesc şi îndrum, lupta mea a fost pierdută în faţa tabletei. Renunţasem şi îi cultivam deja alte talente. Până când…o întâmplare banală a făcut să cunosc o Doamnă. Nu ştiam nici cum se numeşte, nici ce face, dar mi-a plăcut vocea dânsei. Ulterior drumurile noastre s-au întâlnit în cel mai plăcut mod: la o oră atipică de limba română. Am mers cu Iris fără să îi spun ce o să se întâmple; era doar o întâlnire a mea de business în care ea ma însoţea. Trebuie să vă spun că Dra este foarte selectivă şi are un feeling extraordinar la a detecta oamenii buni. În condiţiile în care nu cunoştea pe nimeni din copiii prezenţi şi nu ştia ce se întâmpla, copilul meu ZÂMBEA (semn clar că activitatea era pe gustul ei). După aproape 2 ore era fericită şi mi-a spus “Nu ştiu ce e aici, dar, te roooog, vreau să mai venim”. Atunci i-am spus că eram la Şcoala de Cuvinte şi tocmai a participat la o...
mai mult