
Ateliere de creativitate și literatură pentru copii mari și mici
Data: 10/11/2015La atelierele noastre de creativitate și literatură pentru copii mari și mici pornim întotdeauna de la text. Participanții așteaptă cu mare bucurie propunerea de lectură la fiecare întâlnire. Pentru cei mai mici, printre cărțile favorite se numără, fără ezitare „Mary Poppins”, dar și texte precum „Povestea Califului Barză” de Wilhelm Hauff sau „Piticul Cinabru” de E.T.A Hoffmann le trezesc imediat entuziasmul.
La grupele de vârstă mai mari, lecturile sunt mai variate, ele mergând de la nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade la „Un yankeu la curtea regelui Arthur” de Mark Twain sau la propunerile de texte contemporane dedicate vârstei lor, cum ar fi „Castelul de sticlă” de J. Walls. Important este să le deschidem ochii și sufletul și să îi încurajăm să gândească, să filtreze, să facă întotdeauna corelații, să aibă opinii și să le susțină.
Priviți în ochii acestor copii pentru a înțelege ce înseamnă că gustul pentru lectură se învață. La Școala de Cuvinte. Cu dragoste de carte și de copii.